Frati crestini,

Cand fariseii si carturarii au vazut ca Domnul Hristos primeste pe vamesi si pe pacatosi si mananca si sta impreuna cu ei, carteau asupra Lui, zicand: "Acesta primeste la Sine pe pacatosi si mananca cu ei" (Luca 15,2). Atunci Domnul, deschizand vistieria invataturilor Lui, celor in pilde, a raspuns impotriva cartirii lor nedrepte. Le-a vorbit despre veselia pastorului, care si-a gasti oaia sa cea ratacita si despre bucuria femeii, care si-a gasit drahma ei pierduta, aratand ca si cerul si ingerii se bucura de pocainta celui pacatos. Ca sa-i faca pe farisei si pe toti ceilalti vamesi si pacatosi, care stateau in preajma Lui si-L ascultau, sa inteleaga cat de necesara este in viata fiecarui om pocainta si cat de mare este bucuria lui Dumnezeu pentru un pacatos care se pocaieste,

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Și a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui sau: Tata, dă-mi partea ce mi se cuvine din avere. Atunci el le-a impărțit averea" (Luca 15, 11-12).

In multe locuri ale Sfintelor Scripturi, Dumnezeu se numeste pe Sine om, ca sa arate iubirea Sa de oameni, iar pe oameni ii numeste fii ai Sai, atat pe cei drepti, cat si pe cei pacatosi. Deci, omul care avea doi feciori este Insusi Iubitorul de oameni Dumnezeu; iar cei doi feciori ai Lui sunt dreptii si pacatosii. Mai tanar il numeste pe cel pacatos, pentru ca pacatul este mai nou decat dreptateal omul intai a fost drept si bun, apoi, prin sfatul diavolului, s-a facut viclean si pacatos. De aceea, este mai veche bunatatea si mai noua este rautatea. Pentru ca lucrurile pacatului sunt copilaresti si nebunesti, iar faptele dreptatii sunt batranesti si intelepte, de aceea fiul cel mai mare infatiseaza pe cei drepti, iar cel mai tanar pe cei pacatosi. Dar, oare, care este partea de avutie pe care a cerut-o fiul cel mai tanar de la tatal sau? Fiindca, mai departe, in pilda, se spune ca fiul mai tanar a risipit averea sa, vietuind in dezmierdari, se intelege ca partea de avutie ce i se cuvenea au fost banii, slava, bunatatile cele firesti, sanatatea, intelepciunea si aplecarea spre lucrul cel bun. Fiul cel risipitor a cerut partea din aceste bunatati de la tatal sau, si a luat-o, pentru ca Dumnezeu, in bunatatea Sa nemarginita, da bunatatile Sale deopotriva si celor drepti ca si celor pacatosi, rasare soarele Lui si peste cei rai si peste cei buni, si ploua peste cei drepti si peste cei nedrepti (Matei 5,45). Dar ce a facut fiul cel mai tanar, dupa ce a luat de la tatal sau partea de avere ce i se cuvenea? Sfanta Evanghelie ne spune:

"Dar nu după multe zile, adunând toate, fiul cel mai tânăr s-a dus într-o țară depărtată și acolo și-a risipit averea trăind în desfrânări" (Luca 15,13).

Nu dupa multe zile, fiul cel mai tanar a hotarat sa se desparta de tatal sau, adica de Dumnezeu. Adunand toate si luand cu sine toate bunatatile cu care l-a imbogatit Dumnezeu, s-a dus intr-o tara departata, adica s-a departat de Dumnezeu, nu a mai ascultat de cuvantul Lui, nu a mai purtat grija de rugaciune, nu s-a apropiat de pocainta si de marturisire, ci a stat departe de Sfintele Taine. In acea tara, adica in departarea de Dumnezeu, a risipit toata averea sa, adica banii si bunurile, sanatatea si puterile trupesti, dreapta judecata si intelepciunea, in ospete si in betii, in destrabalari si in viata desfranata.

"Și, după ce a cheltuit totul, s-a făcut foamete mare în țara aceea și el a început să ducă lipsă." (Luca 15,14).

Dupa ce fiul cel tanar a cheltuit in pacate toata averea sa cea sufleteasca si trupeasca, a urmat o foamete foarte mare, adica pierderea harului dumnezeiesc si a sufletului sau. Iar fiul risipitor, care nu s-a temut si nici n-a cautat pe Dumnezeu, ci a fugit si s-a departat de El, a inceput sa duca tot felul de lipsuri.

"Și, ducându-se, s-a alipit de el unul din locuitorii acelei tari si acesta l-a trimis la țarinile sale să pască porcii. Și dorea să-si sature pântecele din roșcovele pe care le mâncau porcii, însă nimeni nu-i dădea" (Luca 15, 15-16). 

Cine sunt locuitorii tarii aceleia si care sunt mosiile lor? Locuitorii sunt diavolii, care sunt departe de harul lui Dumenzeu, precum sunt si cei care fac voia lor, adica pacatosii; iar mosiile sunt locasurile diavolilor. Deci, fiul risipitor, sporind si crescand in faptele pacatului, s-a alipit, adica si-a daruit voia sa unuia din diavoli, care l-a trimis in locurile cu noroiul pacatelor celor trupesti. Hrana porcilor erau roscovele, caci precum roscovele intai indulcesc gura, apoi o umplu cu asprime si materie lemnoasa, tot asa si pacatul indulceste putin, apoi umple sufletul pacatosului de mahnire si de scarba. Cu toate ca se facuse rob al diavolului, care l-a facut porcar, el era mereu infometat de dulceata pacatului si dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, insa nimeni nu-i da, adica nimeni nu-l mai satura.

"Dar venindu-și în sine, a zis: Câți argați ai tatălui meu sunt îndestulați de pâine, iar eu pier aici de foame!" (Luca 15,17).

Fiul ce tanar isi avea toata mintea sa risipita in placerile trupului sau si nu-si mai simtea starea sa, nici cea trupeasca, nici cea sufleteasca. Dar cand si-a venit in sine, adica si-a adunat mintea sa de la toate grijile trupesti, atunci si-a adus aminte de indestularea din casa parintelui sau si a cunoscut starea decazuta a sufletului si a trupului sau, zicand: "Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame!". Sunt indestulati argatii de paine, adica de darurile lui DUmnezeu, pentru ca in toate zilele aud cuvantul lui DUmnezeu si cu painea cea cereasca se cumineca si din harurile cele dumnezeiesti se impartasesc. Deci, cand fiul cel risipitor s-a gandit la starea lui cea dintai, cat si la cea in care se gasea atunci, a strigat: Cati credinciosi ai lui Dumnezeu, Parintele meu, dobandesc cu prisosinta darurile Lui cele dumnezeiesti, iar eu, desi am fost mai inainte fiul Lui si dobandeam bunatatile cele pamantesti, acum fiind lipsit de toate acestea, pier si ma prapadesc.

"Sculându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: Tată, am greșit la cer și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău. Fă-mă ca pe unul din argații tăi" (Luca 15,18-19).

Scula-ma-voi din caderea in pacat si ma voi duce la tatal meu si voi grai acestea catre el: "Tata am gresit la cer si inaintea ta", adica am gresit fata de cer, pentru ca am ales si am cinstit mai mult placerea cea vremelnica a trupului meu, decat desfatarea cea vesnica a bunatatilor celor ceresti. Am gresit si inaintea lui Dumenzeu, care este in tot locul, nesocotind legile Lui cele dumnezeiesti, despartindu-ma de ele. In smerenia pocaintei lui, nu numai ca striga: "Am gresit!", nu numai ca stie ca nu mai este vrednic de darul mostenirii ca fiu, ci se socoteste pe sine nevrednic si de cinstea numelui fiilor lui Dumnezeu, zicand: "Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau" si se roaga sa-l randuiasca in ceata argatilor, zicand: "Fa-ma ca pe unul din argatii tai!".

"Și, ridicându-se, a venit la tatăl său. Dar, încă departe fiind el, l-a văzut tatăl său și i s-a făcut milă și, alergând, a căzut pe grumazul lui și l-a sărutat. Atunci i-a zis fiul: Tată, am greșit la cer și înaintea ta și nu mai sunt vrednic să mă numesc fiul tău" (Luca 15, 20-21).

Intoarcerea fiului risipitor catre tatal sau cu cuvintele "Am gresit la cer si inaintea ta", si graba cu care l-a intampinat parintele sau, caderea pe grumaji, imbratisarea  si sarutarile, inseamna ca fata de pacatosul care se pocaieste cu adevarat, Iubitorul de oameni, Dumnezeu, cunoscand starea pocaintei lui adevarate si hotararea intoarcerii lui de la pacat, se milostiveste si se impaca cu el si-l primeste ca pe un iubit prieten si fiul al Sau. Sa auzim acum si celelalte lucrari ale milostivirii lui Dumnezeu, pe care le-a aratat celui care s-a pocait cu adevarat.

"Iar tatăl său a zis către slugile sale: Aduceți degrabă haina lui cea dintâi și-l îmbrăcați și da-ți inel în mâna lui și încălțăminte în picioarele lui; apoi, aducând vițelul cel îngrășat, înjunghiați-l ca, mâncând, să ne veselim, căci acest fiul al meu mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat. Și au început să se veselească" (Luca 15,22-24).

Slugile lui Dumnezeu sunt sfintii ingeri, care sunt trimisi spre slujba voilor lui Dumnezeu catre toti cei ce vor sa se mantuiasca, si preotii, care sunt slujitorii Sfintelor Taine. Haina cea mai buna este imbracamintea mostenirii de fiu, adica, fericita stare a sufletului omului dinainte de pacat. Haina cea mai buna este curatenia si sfintenia, pe care o primeste omul dupa pocainta si dupa iertarea pacatelor. Inelul este harul Sfantului Duh, prin care sufletul se uneste cu Iisus Hristos, Mirele si Mantuitorul sau. Incaltamintea este puterea cu care trebuie sa alerge pe calea faptelor bune si sa calce peste diavolii cei vrajmasi, iar "vitelul cel ingrasat" infatiseaza in aceasta parabola pe Domnul nostru Iisus Hristos, cu care noi ne impartasim la sfintele altare ale bisericilor noastre. Dumnezeu, Cel care are nemarginita milostivire, le da pe acestea pacatosilor celor care cu adevarat se pocaiesc si se intorc catre Dansul din tot sufletul si din toata inima lor. Pentru aceasta se bucura toti sfintii ingeri si dreptii cei din cer, dupa cuvantul, care zice: "In cer va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste" (Luca 15,7). Pricina acestei ceresti bucurii este intoarcerea pacatosului. Moartea si pierderea sufletului sunt calcarea poruncilor lui Dumnezeu: "Iar din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!" (Facerea 2,17), a spus Dumnezeu lui Adam. Mort avea sufletul sau fiul cel risipitor si nemiscat spre lucrarea faptelor bune, dar harul lui Dumnezeu l-a inviat prin pocainta si i-a dat putere spre savarsirea faptelor bune. Pierdut era fiul cel risipitor, adica departat de calea faptelor bune si ratacit in noroiul pacatului, dar harul lui Dumnezeu, gasindu-l acolo, l-a luat si l-a asezat impreuna cu dreptii.

Prin aceste cuvinte, Dumnezeu ne-a aratat milostivirea Sa nemarginita fata de pacatosi. Cand Dumnezeu va vedea la un pacatos dorinta adevarata de pocainta, atunci il va cuprinde mai intai cu milostivirea Sa, dandu-i indrazneala spre implinirea hotararii de intoarcere, ca si tanarului risipitor, pe care, pe cand era inca departe, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila. De intoarcerea unui pacatos se bucura toate puterile ceresti si duhurile tuturor sfintilor celor din ceruri, dimpreuna cu Tatal ceresc, dupa cum s-a bucurat tatal feciorului risipitor din pilda spusa de Mantuitorul Hristos, "si au inceput sa se veseleasca", precum ne spune Sfanta Evanghelie de astazi.

"Iar fiul cel mare era la țarină. Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit cântece și jocuri. Atunci, chemând la sine pe una dintre slugi, a întrebat ce înseamnă acestea. Iar ea i-a spus: Fratele tău a venit și tatăl tău a înjunghiat vițelul cel îngrășat, pentru că l-a primit sănătos. Și el s-a mâniat și nu voia să intre; dar tatăl lui, ieșind îl ruga" (Luca 15, 25-28).

Fiul cel mare, care inseamna ceata celor drepti, in pilda graita de Domnul, se manie pentru mantuirea fratelui sau mai tanar, adica a pacatosului. Au doara dreptii se manie si nu primesc sa intre in bucuria Domnului lor, pentru mantuirea pacatosului? Aceasta pare de neinteles. Daca vom tine insa seama ca Domnul nu vorbeste, aici, despre dreptii cei din cer, ci despre dreptii care vietuiesc inca pe pamant, se dezleaga orice nedumerire. Lucrul acesta il arata si cuvintele pildei, care spun ca fiul cel mai mare era la camp, iar campul nu inseamna cerul, ci lumea, cum Insusi Domnul a talcuit aceasta, zicand: "Tarina este lumea" (Matei 13,38). Asadar, cel din tarina campului, adica dreptii cei din lume, fiind inca nedesavarsiti si neajungand la nepatimirea dreptilor celor din cer, se tulbura si se manie, vazand mila lui Dumnezeu catre pacatosi si punerea lor in randul dreptilor. In afara de aceasta, fiindca Domnul a grait aceasta pilda pentru sfatuirea si mustrarea carturarilor si fariseilor care carteau pentru ca-L vedeau pe El primind pe pacatosi si mancand impreuna cu vamesii, este limpede ca fiul cel mare infatiseaza chiar pe carturarii si fariseii care se socoteau inaintea oamenilor ca sunt drepti. Acestia, intr-adevar, se maniau si carteau vazand iubirea de oameni a Domnului Iisus catre pacatosi. De aceea ii si mustra pe ei Iisus, zicand: "Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inchideti Imparatia cerurilor inaintea oamenilor; ca voi nu intrati, si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati; (Matei 23,13). Si ei se maniau, iar Hristos in tot chipul ii mustra pe ei, vrand sa potoleasca mania si nesocotinta lor. Dar sa ascultam acum si felul in care acestia isi indreptatesc mania lor, caci acesta seamana foarte mult cu felul in care fiul cel mai mare, din pilda spusa de Domnul, a cautat sa-si indreptateasca mania, inaintea parintelui sau.

"Însă el, răspunzând, a zis tatălui său: Iată, de atâția ani îți slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta. Și mie niciodată nu mi-ai dat un ied, ca să mă veselesc cu prietenii mei. Dar când a venit acest fiu al tău, care ți-a mâncat averea cu desfrânatele, ai înjunghiat pentru el vițelul cel îngrășat" (Luca 15,29-30).

Doua sunt imputarile aduse lui Dumnezeu: cea dintai, slujba si ascultarea lor de multi ani, care au ramas nerasplatite; iar a doua este calcarea poruncilor Legii si nesupunerea celui pacatos, care a luat ca rasplata vitelul ingrasat. Imputarile nu sunt ale celor drepti, ci ale carturarilor si ale fariseilor, care se socoteau ca sunt drepti, dar nu erau, pentru ca cine este dreptul acela care se lauda ca a slujit atatia ani lui DUmnezeu si care osandeste pe pacatosi? Sau care drept adevarat ramane lipsit de impartasirea vitelului ingrasat, adica de Trupul si Sangele Facatorului de viata, Iisus Hristos? Carturarii si fariseii, fiind fatarnici, se laudau cu faptele lor si urmau pe cei pacatosi. Ei erau lipsiti, nu numai de darurile cele mari ale lui Dumnezeu, ci si de cele mai mici, care sunt aratate aici prin ied. Ca sa arate ca fariseii si carturarii erau lipsiti si goi de orice har al lui Dumnezeu, Domnul a pus in gura lor aceste cuvinte ale pildei: "Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied". Dar sa vedem acum si mustrarea prin care parintele cel bun potoleste mania fiului sau celui mai mare, impotriva celui mai mic, si-l auta sa inteleaga adancul dragostei sale parintesti.

"Tatăl însă i-a zis: Fiule, tu totdeauna ești cu mine și toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim și să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era și a înviat, pierdut era și s-a aflat" (Luca 15,31-32).

Cuvintele acestea se adresau totodata si fariseilor si carturarilor celor fatarnici, care se socoteau sfinti si drepti. Caci, raspunzand imputarilor lor, prin cuvintele parintelui din pilda pe care ati auzit-o, intocmai ca un parinte iubitor de fiu, Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos ii sfatuieste, cu aceeasi blandete, zicand: Fiule, de esti drept, totdeauna esti cu Mine si toate cate am Eu ale tale sunt, pentru ca tu esti fiul Meu si mostenitorul Imparatiei Mele. Se cuvenea insa, nu numai Mie, ci si tie, bucurie si veselie, pentru aflarea si invierea fratelui tau, adica intoarcerea la credinta a vamesilor si pacatosilor, cu care Domnul Hristos statea la masa si manca. Amin!