Frati crestini,
Sfanta Evanghelie care s-a citit astazi ne spune ca Unul-Nascut, Fiul si Cuvantul lui Dumnezeu, va veni iarasi pe pamant, dar nu cum a venit intai, smerit si umil, ci cu slava multa si cu mare stralucire dumnezeiasca. Si va veni, nu ca sa mantuiasca lumea, ca mai inainte, ci ca sa judece pe toti oamenii, pe cei vii si pe cei morti; sa dea celor care au facut cele bune Imparatia cea vesnica, iar celor care au facut cele rele, osanda cea vesnica. Invatatura aceasta despre cea de a doua si slavita venire in lume a Domnului Hristos, o marturisim toti crestinii, in Simbolul credintei noastre, care zice: "Si iarasi va sa vina cu slava sa judece vii si mortii, a Carui Imparatie nu va avea sfarsit". Vorbind despre Imparatia cerurilor, Iisus Hristos a asemanat-o, printre altele, cu cele zece fecioare, care, luandu-si candelele lor, au iesit intru intampinarea Mirelui. Cand a venit Mirele, au intrat cu El, la nunta, numai cele cinci fecioare, care au avut untdelemn in candele, iar celelalte cinci au ramas afara in intuneric, fiindca n-au avut untdelemn in candelele lor. Spunand oamenilor pilda aceasta, Domnul Iisus Hristos a incheiat-o prin cuvintele: "Drept aceea, privegheati, ca nu stiti ziua, nici ceasul cand vine Fiul Omului" (Matei 25,13). Dupa aceasta, continuand,
"Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale" (Matei 25,31).
Domnul si Mantuitorul Hristos nu ne-a aratat nici in care parte a pamantului va veni, nici unde va pune scaunul slavei pe care va sta, cand va judeca lumea. Dar unii, citind capitolele 3 si 4 din prorocul Ioil si mai cu seama capitolul 4, versetul 12, care spune: "Sa se trezeasca toate neamurile si sa vina in valea lui Iosafat, caci acolo voi aseza scaun de judecata pentru toate popoarele din jur" (Ioil 4,12), ca si versetul 14, care spune: "Multimi si iar multimi in Valea Judecatii. Caci aproape este ziua Domnului in Valea Judecatii!" (Ioil 4,14), adica in Valea lui Iosafat sau Valea Paraului Cedrilor, unde Iisus a fost tradat si prins, acolo zic ei ca va fi locul unde se va pogora Domnul si va pune scaunul slavei si al Judecatii sale elei infricosate. Domnul a aratat slava cu care va veni a doua oara, ca sa nu socotim ca si la a doua venire va fi smerit si neinsemnat, ca la cea dintai venire. La cea dintai venire s-a aratat prunc infasat si pus in ieslea dobitoacelor. La cea de a doua venire, se va arata Dumnezeu preaslavit si sezand pe scaunul judecatii. Slava si stralucirea venirii Dreptului Judecator o descrie mai pe larg sfantul proroc Daniel, zicand: "Am privit pana cand au fost asezate scaune, si S-a asezat Cel vechi de zile; imbracamintea Lui era alba ca zapada, iar parul capului Sau, curat ca lana; tronul Sau, flacari de foc; rotile lui, foc arzator. Un rau de foc se varsa si iesea din el; mii de mii Ii slujeau si miriade de miriade stataeu inaintea Lui! Judecatorul S-a asezat si cartile au fost deschise" (Daniel 7,9-10).
"Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga" (Matei 25,32-33).
Toate neamurile, adica toti oamenii care s-au nascut de la Adam pana in ceasul acela, se vor aduna si vor sta inaintea curtii de judecata a Judecatorului celui drept, care va intocmi hotararea Lui cea dreapta. Si atunci va desparti judecatorul pe cei drepti dintre cei pacatosi, precum desparte pastorul oile dintre capre, si va pune de-a dreapta pe cei drepti, pe care-i numeste oi, pentru blandetea avuta in viata, iar de-a stanga pe cei pacatosi, pe care i-a numit capre, pentru salbaticia si neastamparul la rele.
"Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine" (Matei 25,34-36).
"Binecuvantati" ii numeste Dumnezeu pe cei drepti. Iar cuvantul: "mosteniti" inseamna apropierea lui Dumnezeu de cei drepti, socotindu-i ca pe niste rude apropiate, care-I mostenesc Imparatia, pregatita lor de la intemeierea lumii. Prin pregatirea acestei Imparatii de la intemeierea lumii pentru cei drepti, se arata nu numai iubirea de oameni cea nemasurata a lui Dumnezeu, ci si cinstea de care se bucura omul. Hotararea pentru cei drepti cuprinde insa si pricina pentru care ei mostenesc aceasta Imparatie, pentru ca flamand fiind, zice Dreptul Judecator, M-ati hranit; insetat fiind, M-ati adapat; strain fiind, M-ati primit; gol fiind, M-ati imbracat; bolnav fiind, M-ati cautat si, in temnita fiind, ati venit la Mine.
Din cuvintele acestae intelegem ca sase sunt chipurile pe care iubirea si milostivirea celor drepti le imbraca, in viata aceasta pamanteasca, fata de semenii lor: hranirea semenilor saraci si lipsiti; adaparea celor insetati; primirea si adapostirea celor straini; imbracarea celor goi; ingrijirea bolnavilor si impartasirea suferintelor si necazurilor celor din nevoi. Dar chipurile acestea de iubire si de milostivire se pot arata nu numai cu privire la suferintele trupesti ale semenilor, ci si cu privire la nevoile lor duhovnicesti. Astfel, prin invatatura Sfintei Evanghelii, ei ajuta sufletele care sunt infometate, nu de paine, ci de a auzi cuvantul lui Dumnezeu. Prin invatatura credintei, cei drepti adapa pe cei insetati de graiurile invataturii despre viata cea vesnica si de apa cea vie si mantuitoare. Prin caldura ravnei lor catre Dumnezeu, ei chemau cu dragoste sub acoperamantul Bisericii pe cei straini si indepartati de ea. Prin fagaduinta bunatatilor celor vesnice, imbraac in vesmantul veseliei si in haina mantuirii pe cei goi de fapte bune. Prin sfatuirea lor, dreptii intaresc si imputernicesc pe cei bolnavi, adica pe cei slabi in credinta, purtandu-le neputintele lor, iar prin graiul lor cel plin de inalta traire duhovniceasca, pe cei care zac in intunericul pacatului, ii lumineaza cu lumina cuvantului lor.
"Atunci, drepții Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ți-am dat să bei? sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Și când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Iar împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei prea mici, Mie Mi-ați făcut" (Matei 25,37-40).
Fapta cea buna a smereniei ramane si dupa moarte nestearsa. De aceea dreptii, precum ascundeau de oameni faptele lor cele bune, asa si inaintea lui Dumnezeu, smerindu-se, nu vor spune ca au fost milostivi. Desi eu stiu ca binefacerea catre cei saraci se aduce lui Dumnezeu, ei se vor lepada, zicand ca niciodata nu L-au hranit si nici altceva n-au facut Domnului si Imparatului slavei. Domnul a pus in gura dreptilor aceste cuvinte ale smereniei, pentru ca sa cunoastem, din raspunsul Lui, ca orice vom face celui sarac, aceasta o facem lui Hristos Insusi, dupa cum ne spune:"Adevarat zic voua: Intrucat ati facut unuia dintr-acesti frati ai Mei prea mici, Mie Mi-ati facut". Ii numeste frati pe cei saraci, pentru ca s-a facut om si a sfintit firea cea omeneasca si nu se rusineaza a-i numi pe ei frati, zicand: "Spune-voi fratilor Mei numele Tau" (Evrei 2,11-12). "Prea mici" i-a socotit pe saraci, fie pentru starea lor materiala, fie pentru smerenia gandului si purtarii lor. Acestea le-a hotarat Domnul si le-a grait pentru cei drepti. Sa ascultam, acum, ce va hotara Domnul, la dreapta Judecata, asupra celor pacatosi.
"Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este pregătit diavolului și îngerilor lui. Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat" (Matei 25,41-43).
La trei chinuri mari sunt supusi pacatosii prin hotararea lui Dumnezeu: la despartirea de Dumnezeu, prin cuvintele: "Duceti-va de la Mine, blestematilor"; la focul cel nestins, prin cuvintele: "in focul cel vesnic"; la petrecerea impreuna cu diavolii, prin cuvintele:"care este pregatit diavolului si ingerilor lui". Toate trei sunt atat de grele, de chinuitoare si insotite de cel mai greu cuvant: "blestemaților". Dumnezeu a pregatit oamenilor de la inceputul lumii Imparatia Sa, iar nu suferinta si chinuri; locul de chinuire l-a pregatit pentru diavoli, dupa cum Insusi spune: "Duceti-va in focul cel vesnic care este pregatit diavolului si ingerilor lui". Cand oamenii se fac nemilostivi, ca diavolii, si nu miluiesc delco pe cei saraci, atunci si ei se osandesc imperuna cu diavolii cei nemilstivi, in focul cel vesnic. Pentru aceasta zice Dreptul Judecator catre cei nemilostivi: Va osandesc pe voi, pentru ca: "Flamand am fost si nu Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si nu Mi-ati dat sa beau; strain am fost si nu M-ati primit; gol, si nu M-ati imbracat; bolnav si in temnita, si nu M-ati cercetat".
"Atunci vor răspunde și ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ți-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu ați făcut unuia ditnre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut" (Matei 25,44-45).
Acestia, care raspund Dreptul Judecator, sunt calcatorii de lege si pacatosii; nu necredinciosii, ci din randurile credinciosilor. Necredinciosii nu vin la Scaunul de Judecata, ci soarta lor va fi aceea a tuturor celor ce nu au crezut in Iisus Hristos. Care dintre credinciosi nu stie ca cel care miluieste pe sarac, miluieste pe Insusi Iisus Hristos? Nimeni! Deci raspunsul pacatosilor este o indreptatire mincinoasa si vicleana. Dar la aceasta infricosata curte de judecata, minciuna si viclesugul n-au nicio putere. de aceea indreptatirea pacatosilor va ramane nefolositoare si se va implini hotararea cea dreapta a lui Dumnezeu, care spune:
"Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viața veșnică" (Matei 25,46).
Cuvantul acesta: "vor merge acestia", adica pacatosii "la osanda vesnica", astupa gura celor nesocotit, care zic ca pedeapsa are un sfarsit. Daca milostivirea lui Dumnezeu, pentru osteneala cea vremelnica prin savarsirea faptelor bune, daruieste Imparatia cesnica celor drepti, dreptatea Lui insa pedepseste vesnic pe cei pacatosi, pentru desmierdarile lor vremelnice in pacate. Daca ar fi fericit cu slava vesnica pe cei drepti si ar fi pedepsit vremelnic pe cei pacatosi, ar fi lucrat numai liostivire Lui, iar dreptatea Lui ar fi ramas neindeplinita. Dar aceasta este cu neputinta, caci pe cat este Dumnezeu de milostiv, pe atat este si de derpt. Nemarginita este si milostivirea, nemarginita este si dreptatae. Iar cand sunt vesnice si Imparatia si pedeapsa, atunci deopotriva s-au implinit si milostivirea si dreptatea. Atunci se unesc milostivirea si mila cu juecata si dreptatea, dupa cum graieste psalmistul David zicand:"Mila si juecata Ta voi canta tie, Doamne. Canta-voi si voi merge cu pricepere in cale fara prihana. Cand vei veni la mine? Umblat-am intru nerautatea inimii mele, in casa mea" (Psalmii 100,1-3). Amin!