Frati crestini,
Cu ajutorul lui Dumnezeu, am ajuns la jumatatea caii postului, unde aflam doua ajutoare tari si puternice in ostenelile noastre. Unul dintre acestea este Preasfanta Cruce, lemnul cel de viata datator, bucuria lumii, puterea credinciosilor, intarirea dreptatilor, nadejdea pacatosilor. Pentru aceasta, sfanta Biserica a lui Hristos o pune astazi pe dansa inaintea noastra, ca, in evlavie inchinandu-ne ei, sa luam har si putere in greutatile luptei duhovnicesti a postului. Celalalt ajutor este glasul Domnului din Evanghelia de astazi, care ne indeamna pe noi sa ne ridicam crucea noastra si sa mergem dupa Hristos, Care ne cheama sa ne mantuim sufletele noastre. Pentru aceasta a pus sa se citeasca astazi pericopa aceasta din Sfanta Evanghelie, ca sa picure in inimile noastre puterea dumnezeiescului har si prin el, cu osardie, sa savarsim nevointa cea sfanta a postului. Fiecare crestin vede Sfanta Cruce si fiecare, sarutand-o cu credinta si cu evlavie, ia har de la Dumnezeu si putere. Glasul Evangheliei are insa trebuinta de talcuire, pentru ca, pricepand intelesul lui, sa ia luminarea Preasfantului Duh si puterea Lui cea dumnezeiasca. Deci, precum sarutati cu evlavie cinstita cruce, tot asa cu luare aminte sa ascultati talcuirea Evangheliei de astazi, care spune:
"Zis-a Domnul: Oricine voiește să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie" (Marcu 8,34).
Cata intelepciune dumnezeiasca, frati crestini, si cata iubire de oameni! Domnul Hristos nici nu sileste pe nimeni, desi are putere, si nici nu porunceste, desi este Stapan, ci, lasandu-i fiecaruia sloboda stapanirea de sine insusi, ca un iubitor de oameni cheama insa la Sine pe toti, pentru ca voeiste mantuirea tuturor, zicand: Cel care dupa a sa socoteala si dintr-a sa vointa vrea sa vina dupa Mine, adica sa fie ucenic al Meu, urmand poruncile Mele, acela trebuie sa faca trei lucruri: Sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-Mi urmeze Mie. Dar cine este acest "de sine", despre care Domnul ne indeamna sa ne lepadam si care este "crucea" fiecaruia dintre noi? Acest "de sine" al nostru este acela pe care-l numeste Apostolul Pavel "omul cel vechi" (Efeseni 4,22) si "trupul pacatului" (Romani 6,6), in care, dupa calcarea poruncii de catre cei dintai oameni, salasluieste cugetul omului, plecat spre rele din tineretile lui. De acest om vechi al pacatului, zice Domnul ca trebuie sa ne lepadam. Dar cum putem face aceasta? In acelasi chip in care ne lepadam de un om oarecare; cum ne lepadam de prietenul nostru sau de rudeniile noastre, fugind de ei si urand tot si toate faptele lor rele. Deci, atunci ne lepadam "de sine", adica de noi insine, cand fugim de dragostea trupului si iuram toate faptele lui cele rele; iar "crucea" fiecaruia este omorarea patimilor si a poftelor celor rele ale trupului nostru. Atunci luam crucea noastra, cand nimicim patimile si poftele noastre cele rele, precum spune dumnezeiescul apostol Pavel: "Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus si-au rastignit trupul impreuna cu patimile si cu poftele" (Galateni 5, 24). Credinciosii altor religii din vremea Mantuitorului, dintre care unii si astazi isi mai chinuiesc trupul lor prin diferite mijloace, faceau aceasta pentru o slava desarta, stapaniti de pareri amagitoare, vrand sa fie admirati si laudati de oameni. Domnul, dupa ce a aratat ca cel care vrea sa vina dupa El, este dator nu numai sa se lepede de sine si sa-si ia crucea sa, a spus ca terbuie sa si vina dupa Dansul. Iata pe scurt toata intelegerea acestor cuvinte evanghelice: cel care voieste sa se faca ucenic al lui Iisus Hristos, trebuie sa se lepede si sa urasca orice pacat, sa omoare toate patimile trupului si toate poftele lui cele rele si sa urmeze invataturile lui Iisus Hristos. Aratand Domnul scopul acestor trei invataturi de la ucenicii Sai, a zis:
"Căci cine va voi să-și scape viața și-o va pierde, iar cine își va pierde viața sa pentru Mine și pentru Evanghelie, acela și-o va mântui" (Marcu 8,35).
Sufletul omului este nemuritor si omul nu poate sa-l piarda din cauza dragostei sale fata de Iisus Hristos si fata de Evanghelia Sa. Prin aceste cuvinte, Iisus Hristos nu vorbeste despre fiinta sufletului, ci despre poftele si pacatele lui cele rele. Deci cel care va pierde pacatele cele rele ale sufletului sau: mandria, zavistia, ura, nemilostivirea si celelalte patimi si rautati ale lui, nu pentru iubirea de slava, ci pentru dragostea fata de Iisus Hristos si pentru pazirea poruncilor Evangheliei, acela isi va mantui sufletul si va mosteni viata cea vesnica. Iar cel ce va cauta sa-si implineasca poftele sufletului cele rele, acela isi va pierde sufletul sau, adica il va da chinurilor celor fara de sfarsit: "Cel ce isi iubeste sufletul il va pierde; iar cel ce isi uraste sufletul in lumea aceasta il va pastar pentru viata vesnica" (Ioan 12,25). "Cine va cauta sa-si scape sufletul, spune Evanghelistul Luca, il va pierde; iar cine il va pierde, acela il va dobandi" (Luca 17,33). Sfantul Evanghelist Matei spune si mai lamurit acest lucru, zicand: "Cine tine la sufletul lui il va pierde, iar cine-si pierde sufletul lui pentru Mine il va gasi" (Matei 10,39). Deci, zicand Domnul sa se lepede de sine cel care vrea sa se duca dupa El, prin "sine" s-a referit la suflet, nu la trup pentru ca zice mai departe: Cel ce va voi sa se mantuiasca pe sine insusi, acela se va pierde. Iar cel care se va pierde pe sine insusi, nu pentru marirea sa, nici pentru lauda oamenilor, ci pentru dragostea fata de Iisus Hristos si fata de invataturile Sfintei Evanghelii, acela se va mantui pe sine insusi in viata cea vesnica. Aceste lucrari s-au implinit in vremea de la inceputurile crestinismului. Cel care s-a pierdut atunci pe sine insusi, adica si-a dat viata sa la moarte si nu s-a lepadat de Iisus HRistos si nici de adevarul Evangheliei, acela s-a mantuit pe sine, facandu-se sfant, si in ceata prealaudatilor mucenici s-a asezat. Iar cel care s-a mantuit pe sine insusi, adica si-a pazit viata sa de moarte, lepadandu-se de Iisus Hristos si de Evanghelie, acela s-a pierdut pe sine, facandu-se nevrednic Imparatiei cerurilor, impreuna cu cei leăpadati si osanditi. Ca sa arate cat de mare este valoarea sufletului omenesc si cat de costisitoare este pierderea lui, Mantuitorul Hristos a adaugat, zicand:
"Căci ce-i folosește omului să câștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul sau?" (Marcu 8,36-37).
Adica: Ai dobandit toata lumea aceasta cu aurul, bogatiile si desfatarile ei. Care este folosul tau, daca in schimb ti-ai pierdut sufletul tau, lepadandu-te de Hristos sau defaimand Evanghelia Lui? Orice lucru lumesc are alt lucru pe masura sa, in care se poate schimba. Dai aur si iei in loc de aceeasi valoare, argint; dai pieter scumpe, margaritare, tarini, orice alte lucruri pamantesti, dar iei altele de valoarea acestora; te lipsesti de lucrul acesta, dar dobandesti altul de valoarea lui. Sufletul insa nu se poate schimba cu nimic, caci nu se gaseste in lume vreun lucru vrednic sa fie schimbat cu sufletul.
"Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele în neamul acesta desfrânat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri" (Marcu 8, 38)
Iata, frati crestini, pricina pentru care omul nu are niciun folos de toate bogatiile lumii acesteia, cand si-a pierdut sufletul sau. Prin aceste cuvinte Domnul spune lamurit ca cei care se rusineaza de Patimirile, de crucea si de ingroparea Sa, sau se leapada de Dumnezeirea sa si defaimeaza poruncile Evangheliei Sale inaintea oamenilor, cand va veni intru slava Tatalui Sau sa judece lumea, atunci ii va rusine pe ei, zicandu-le: "Va spun: nu stiu de unde sunteti. Departati-va de la mine, toti lucratorii nedreptatii" (Luca 13,27). Aceasta este indepartarea lor din fata lui Dumnezeu si trimiterea lor in chinurile pedepsei vesnice. Atunci ce va folosi omului toata lumea cu bogatiile ei? Sau ce va da atunci, cel care s-a lepadat de credinta si cel pacatos ca sa-si izbaveasca sufletul sau din focul Gheenei? Domnul a numit neamul omenesc desfranat si pacatos, caci precum femeia care-si lasa barbatul sau si se duce cu altul, este o desfranata si pacatoasa, tot asa este desfranat si pacatos sufletul celui care paraseste pe Dumnezeu si se inchina diavolului. Cum insa Domnul a zis ca va veni iarasi in lume, nu semrit ca un om, ci intru slava tatalui Sau, ca un Dumnezeu, ca sa-i incredinteze de aceasta pe ucenicii Sai, s-a indreptat catre dansii,
"Și le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere" (Marcu 9,1).
Citind in continuare cele scrise de Sfantul Evanghelist Marcu, aflam ca, dupa sase zile de cand Domnul Iisus spusese aceste cuvinte:"A luat Iisus cu Sine pe Petru si pe Iacov si pe Ioan si i-a dus intr-un munte inalt, de o parte, pe ei singuri, si S-a schimbat la fata inaintea lor" (Marcu 9,2). Deci lamurit este ca Domnul a numit Imparatia lui Dumnezeu venind intru putere slava dumnezeiestii Lui Schimbari la fata, in muntele Tabor, cand au stralucit razele slavei Lui dumnezeiesti, adica ale slavei Tatalui Sau, cu care va veni sa judece vii si mortii; ale slavei aceleia pe care o vor dobandi dreptii in Imparatia cerului.
De aceea fata Lui a stralucit ca soarele, iar hainele Lui s-au facut albe ca lumina. ucenicii Lui, neputand sa caute la aceasta lumina prea stralucitoare si dumnezeiasca, au cazut cu fata la pamant, fiindca erau cuprinsi de spaima. desi, aceasta slava, zice El: "Sunt unii din cei ce stau aici", adica Petru, Iacov si Ioan, care nu vor muri, pana ce n-o vor vedea. Intr-adevar acesti trei apostoli au vazut aceasta slava, in muntele Tabor, stralucind acolo cu puterea Dumnezeirii lui Iisus Hristos. Si pe cand stateau in norul care-i invaluia, au auzit glasul care venea din nor, zicandu-le:"Acesta este Fiul Meu cel iubti, pe Acesta sa-l ascultati" (Marcu 9, 7).
Glasul Domnului l-am auzit si noi, frati crestini, in Sfanta Evanghelie de astazi. Sa ascultam deci si noi de Fiul cel iubit al lui Dumenzeu Tatal si de poruncile Evangheliei Sale, ca sa nu ne pierdem sufletele noastre, ci sa ni le mantuim. Amin!