Frati crestini,
Credinciosii, care citesc sau asculta dumnezeiestile Scripturi, stiu ca diavolul dintru inceput a invidiat pe om, vazand asezarea fericita si slavita din Rai in care il pusese Dumnezeu. Dupa aceea, el n-a incetat niciodata vicleniile lui, ci cu toata puterea s-a straduit si se straduieste sa insele pe om si sa-l vatame, asa cum s-a aratat in Sfanta Evanghelie care s-a citit astazi. Aceasta Evanghelie ne arata insa si cele trei arme puternice: credinta, postul si rugaciunea, prin care se paote alunga si nimici toata puterea diavolului. De aceea mult folos sufletesc va aduce ascultarea talcuirii cuvintelor Evangheliei care s-a citit astazi, care ne spune ca:
"În vremea aceea a venit un om la Iisus, zicându-i: Învățătorule, am adus la Tine pe fiul meu, care are duh mut. Și, oriunde-l apucă, îl aruncă la pământ și face spume la gură și scrâșnește din dinți și înțepenește" (Marcu 9,17-18)
Sfintii evanghelisti n-au aratat nici neamul, nici patria, nici credinta, nici starea omului care a venit la Iisus si a ingenunchiat inaintea Lui, rugandu-L sa-i vindece fiul, singurul lui copil. Sfantul Evanghelsit Matei ne spune ca, venind tatal copilului la Iisus Hristos si cazandu-I in genunchi, il ruga pe El, zicand: "Doamne, miluieste pe fiul meu, care este lunatic si patimeste rau" (Matei 17,15). Despre patima aceasta de care sufereau unii, cand era luna plina, scrie amanuntit Evanghelistul Marcu, zicand: "Si oriunde-l apuca, il arunca la pamant si face spume la gura si scrasneste din dinti si intepeneste", iar Evanghelistul Luca, pe langa acestea, adauga, zicand: "Si iata, un duh il apuca si idnata striga si-l zguduie cu spume" (Luca 9,39). Oamenii de atunci, vazand ca patima aceasta se intampla cand era luna plina, credeau ca luna era cauza acestei suferinte. Pentru aceasta numeau lunatici pe cei care patimeau astfel. "Insa luna", zice Sfantul Ioan Gura de Aur, "nu este pricina a indracirii, ci demonii, pandind vremile lunii, cand era luna plina navaleau peste oameni, ca sa arate ca lucrurile lui Dumnezeu sunt pricina a rautatii lor si, asa, oamenii sa ocareasca pe Ziditorul". Indracirea, de care sufereau unii oameni cand era luna plina are mutla asemanare cu boala pe care doctorii o numesc epilepsie, caci cele ce spun evanghelistii despre acest lunatic, le vedem pana astazi si la cei care sufera de epilepsie. Dar din cele istorisite de sfintii evanghelisti, vedem ca demonii erau aceia care chinuiau pe cei lunatici. Si lucrul acesta este adevarat, deoarece cei ce patimesc de epilepsie, patimesc nu numai cand este luna plina, ci si in alt timp. Unii dintr-insii cad rar, iar altii mai des; unii numai in fiecare saptamana, iar altii in fiecare zi si unii de multe ori intr-o zi; se vede deci ca alta patima este indracirea cand este luna plina, si alta este epilepsia, desi au mutla asemanare. Chiar daca am socoti ca indracirea cand este luna plina este tot epilepsie, deci o boala fireasca, nu urmeaza din aceasta ca diavolul nu putea sa chinuiasca prin acest fel de boala pe copilul despre care vorbeste Evanghelia de astazi, pentru ca diavolul, dupa ingaduinta dumnezeiasca, se face pricinuitor de felurite boli firesti, ca sa chinuiasca pe om. Amutirea si orbirea sunt boli firesti, dar am vazut ca diavolul af ost acela care le-a pricinuit celui mut si celui orb, pe care i-a tamaduit Iisus Hristos. "Iata, zice Sfanta Evanghelie, au adus la El un om muyt, avand demon. Si fiind scos demonul, mutul a grait" (Matei 9,32-33). Chiar si boala lui Iov, desi se parea fireasca, era insa ispita si pedeapsa diavoleasca. De aceea, sunt intelepti si laudati crestinii aceia care cheama indata cand se imbolnavesc, nu numai pe doctor, ca sa le dea medicamente, ci si pe preot, ca sa faca rugaciuni pentru sanatatea lor. Tatal copilului din Evanghelia de astazi a adaugat:
"Și am zis ucenicilor Tăi să-l alunge, dar ei n-au putut" (Marcu 9,18)
El n-a venit la Iisus Hristos cu toata convingerea si creditna ca va putea sa-i vindece copilul, dupa ce vazuse ca nu l-au putut vindeca ucenicii, ci mai mult incercand decat crezand, pentru ca a zis lui Iisus: "Daca poti sa faci ceva, ajuta-ne" (Marcu 9,22). Daca ar fi avut credinta tare si fierbinte, nu ar fi zis acestea, ci ar fi crezut ca toate sunt cu putinta lui Iisus, ca unui Dumnezeu Atotputernic. Din raspunsul lui Iisus catre el, se vede ca tatal copilului a zis acestea, defaimand pe ucenicii Lui si necrezand ca Iisus ar fi putut sa-i vindece copilul.
"Atunci Iisus, răspunzând lor, a zis: O, neam necredincios, până când voi fi cu voi? Până când vă voi răbda pe voi? Aduceți-l la Mine. Și l-au adus la El" (Marcu 9,19)
Iisus s-a tulburat si a mustrat, nu de-a dreptul pe tatal copilului, ci neamul iudeilor din care erau si ei, zicand: O, neam necredincios si indaratnic! in loc de: O, necredinciosule si razvratitule, aducand astfel mustrarea Sa multimii ce se afla acolo si la tot neamul iudeilor. De aceea a si adaugat cuvintele: "Pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi rabda pe voi?", insemnand ca s-a apropiat vremea Patimirilor si mortii Lui si ca alege mai bine patimirile si moartea decat necredinta si rautatea iudeilor. Milostividu-se insa de cel lunatic, Iisus a zis: "Aduceti-l la Mine".
"Dar duhul, văzându-L pe Iisus, îndată l-a zguduit pe copil, iar acesta, căzând la pământ, se tăvălea spumegând. Și l-a întrebat pe tatăl copilului: Câtă vreme este de când i-a venit aceasta? Iar el a răspuns: Din pruncie. Și de multe ori l-a aruncat și în foc și în apă ca să-l piardă. Dar, dacă poți să faci ceva, ajută-ne, fiindu-Ți milă de noi. Iar Iisus i-a zis: Dacă poți crede, toate sunt cu putință celui care crede. Și îndată, strigând, tatăl copilului a zis cu lacrimi: Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!" (Marcu 9,20-24)
Evanghelistul Marcu spune ca Iisus a intrebat pe tatal copilului lunatic, despre vremea de cand copilul lui patimeste, si el a raspuns ca din pruncie. Raspunsul acesta arata ca suferitna era de multa vreme si deci era anevoie de vidnecat. De aceea tatal celui bolnav a zis: "Daca poti sa faci ceva, ajuta-ne, fiindu-Ti mila de noi" (Marcu 9,22), aratand prin aceasta indoiala si putina lui credinta. Iisus i-a raspuns: "Daca poti crede, toate sunt cu putitna celui ce crede", aratand si cu acest prilej puterea in toate a unei credinte fierbinti. Auzind aceasta, tatal copilului a strigat cu lacrimi, zicand: "Cred, Doamne! Ajuta necredintei mele!". Dupa cum se vede cuvintele Domnului l-au adus pe el la cainta, pentru imputinarea credintei lui ce avea inainte de venirea la Iisus, pentru ca lacrimile sunt marturii ale caintei lui.
"Iar Iisus, văzând că mulțimea dă năvală, a certat duhul cel necurat, zicându-i: Duh mut și surd, Eu îți poruncesc: Ieși din el și să nu mai intri în el! Și, răcnind și zguduindu-l cu putere, duhul a ieșit; iar copilul însă a rămas ca mort, încât mulți ziceau că a murit. Dar Iisus, apucându-l de mână, l-a ridicat, iar el s-a sculat în picioare" (Marcu 9,25-27)
Dupa aceea, relateaza acelasi Evanghelist Marcu, cand a certat Iisus duhul cel necurat, atunci acela a strigat si mult a scuturat pe cel bolnav, apoi a iesit dintr-insul, iar bolnavul s-a facut ca mort, incat multi ziceau ca a murit. Sfantul Evanghelist Luca adauga ca duhul necurat a scuturat pe bolnav, cand se apropia de Iisus, trantindu-l la pamant. Iisus a ingaduit sa se faca aceasta, nu pentru iubirea de slava, ca sa se adune multimea de oameni, ci pentru insusi tatal copilului, ca, vazand pe diavol scuturandu-l, cand il certa Iisus, prin aceasta sa creada apoi minunea care urma sa se faca. Evanghelsitul Marcu ne spune ca Iisus a certat pe duhul cel necurat, zicandu-i: "Duh mud si surd, Eu iti poruncesc: Iesi din el si sa nu mai intri in el!", iar Evanghelistul Luca spune ca, dupa vindecare, Iisus a dat pe copil tatalui sau. Iisus l-a dat pe copil tatalui sau, pentru ca in timpul cand bolnavul era chinuit de diavol, nu era sub stapanirea tatalui sau, ci sub stapanirea diavolului, care il chinuia.
"După ce a intrat Iisus în casă, ucenicii Lui L-au întrebat, de o parte: Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim?" (Marcu 9,28)
Neputand ucenicii sa alunge pe demonul acesta, de buna seama au fost nedumeriti, fiindca mai inainte Iisus le daduse lor stapanire asupra duhurilor celor necurate, ca sa le scoata pe ele si sa tamaduiasca toata boala si toata neputinta. Deci, nu L-au intrebat de fata,a nu pentru ca se rusinau, ci fiindca intrebarea era pentru un lucru mare si tainic, pentru aceasta L-au intrebat separat. De aici noi invatam ca savarsirea minunii este oprita, pentru imputinarea credintei si indoiala celui ce face minunea, sau pentru nevrednicia celui ce cere minunea. Aceasta se adevereste din raspunsul Domnului:
"El le-a zis: Acest neam de diavoli cu nimic nu poate ieși, decât numai cu rugăciune și cu post" (Marcu 9,29)
Neamul demonilor nu iese decat numai cu rugaciune si cu post a spus Iisus, ca sa arate ca din toate celelalte fapte bune numai rugaciunea si postul sunt armele credinciosului impotriva demonilor si ca, pentru vindecarea celor ce se indracesc, este nevoie sa posteasca si sa se roage nu numai perotul, ci si cel ce patimeste. Deci Iisus, prin mustrare, a vindecat necreditna tatalui copilului, iar prin aratarea celor ce se pot savarsi de o credinta fierbinte, a vindecat imputinarea credintei ucenicilor si prin certare, boala cea grozava a celui lunatic.
"Și ieșind ei de acolo, străbăteau Galileea, dar El nu voia să știe cineva. Căci învăța pe ucenicii Săi și le spunea că Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor și-L vor omorâ, iar după ce-L vor omorâ, a treia zi va învia. Ei însă nu înțelegeau cuvântul și se temeau să-L întrebe" (Marcu 9,31-32)
Dupa ce a savarsit Iisus minunile despre care am vorbit, iesind din locul acela, dupa cum spune Evanghelistul Marcu, strabatea Galileea impreuna cu ucenicii Sai, invatand si spunand ucenicilor despre vanzarea Lui de catre Iuda, despre Patimirile si despre moartea Lui, ca nu cumva, intamplandu-se acestea, sa-i tulbure, pentru ca nu stiau de mai inaitne. Fiindca cele spuse i-au intristat, El le vesteste mai dinainte si Invierea Lui cea de-a treia zi, pentru ca sa mangaie necazul inimii lor. Cum idinioara sfintii apostoli stateau cu Tine, Doamne, in Galileea, asa si noi, astazi, stam cu Tine in Biserica Ta si, pentru putina noastra credinta, ca si tatal copilului lunatic, strigam cu lacrimi: Ajuta necredinta noastra, ca, fara bantuiala diavolului, sa-Ti slujim numai Tie! Amin.