Frati crestini,
Invataturile cuprinse in Evanghelia de astazi i-au infricosat foarte tare pe cei ce-L intreaba, zicand: "Si cine poate sa se mantuiasca?" (Luca 18,26). Din raspunsul Mantuitorului nostru Iisus Hristos, intelegem ca lucrul acesta este foarte greu si aproape cu neputinta puterilor firesti ale omului bogat. Dar este cu putinta, totusi, prin lucrarea harului atotputernic al lui Dumnezeu. Ca sa intelegem raspunsul Domnului Hristos, sa ascultam talcuiera Sfintei Evanghelii, care ne spune ca:
"În vremea aceea un dregător oarecare s-a apropiat de Iisus și L-a întrebat, zicândȘ Bunule Învățător, ce să fac ca să moștenesc viața de veci?" (Luca 18,18).
Dregatorul acesta bogat a venit la Iisus Hristos nu ispitindu-L, ca legiuitorul, ci s-a apropiat cu respect si smerenie de Iisus Hristos, zicandu-I: "Bunule Invatator". N-a venit nici cu fatarnicie si nici cu viclesug. Dregatorul acesta a auzit, dupa cum se vede, despre binefacerile Domnului si cum propovaduia invataturi cu privire la viata vesnica. De aceea, a venit la El ca sa audasi sa ivnete cum ar putea sa intre in viata cea vesnica. El credea ca Iisus este un dascal si un om bun; nu credea insa ca El este si Dumnezeu adevarat. Aceasta se vede din raspunsul Domnului:
"Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numești bun? Nimeni nu este bun, decât Unul Dumnezeu. Știi poruncile?" (Luca 18,19-20)
Daca dregatorul acesta ar fi crezut ca Iisus Hristos este Dumnezeu, n-ar fi zis Iisus catre el: "Pentru ce ma numesti bun?". I-a zis aceasta, ca si cum i-ar fi spus: Fiindca tu nu crezi ca sutn Dumnezeu, pentru ce ma numesti bun? Nu numai omul nu este bun din fire, ci nici ingerul nu este, pentru ca si oamenii si ingerii nu au din fire bunatatea, ci din darul bunatatii lui Dumnezeu. Numai Unul Dumnezeu are din fire bunatatea cea desavarsita si neschimbata, El fiind izvorul bunatatii si datatorul a toata bunatatea. Deci, dupa ce i-a spus Iisus acestea, i-a raspuns apoi la interbarea tanarului: "Ce sa fac ca sa msotenesc viata cea de veci?", prin cuvintele: "Stii poruncile". Din acest raspuns invatam ca vointa omului singura nu ajunge pentru mantuire, ci este nevoie si de pazirea poruncilor lui Dumnezeu, caci cel care voieste mantuirea sa si pazeste poruncile lui Dumnezeu, acela fara indoiala se mantuieste, dupa cum a asigurat Iisus pe dregator, prin cuvintele: "Stii poruncile":
"Să nu săvârșești adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturisești strâmb, cinstește pe tatăl tău și pe mama ta" (Luca 18,20).
Dregatorul acela socotea ca alte fapte bune duc pe om in viata vesnica, nu implinirea dumnezeiestilor porunci din Legea lui Moise. De aceea a intrebat: "Ce sa fac ca sa mostenesc viata cea de veci?". Dar Domnul Iisus Hristos ii pune inainte, pe scurt, poruncile lui Dumnezeu, care se cuprind pe larg in Legea lui Moise. In raspunsul Domnului vedem intelepciunea Sa cea nemarginita, fiindca mai usoara este fuga de pacat, decat savarsirea faptelor bune. Pentru aceasta El pune intai poruncile, care invata pe om indepartarea de pacate, zicand: "Sa nu savarsesti adulter, sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb", apoi pune poruncile care cer savarsirea faptelor bune: "Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta".
"Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinerețile mele" (Luca 18,21).
Dregatorul zicea acestea nefatarnicindu-se si nici ispitind pe Iisus Hristos. Intr-adevar, el a pazit poruncile legii lui Moise din tineretile sale. I se parea insa ca osteneala vremelnica, depusa pentru pazirea de pacate, este putina si nu este de ajuns pentru a avea drept rasplata mostenirea vietii de veci.
"Auzind, Iisus i-a zis: Încă una îți lipsește: Vinde toate câte ai și le împarte săracilor și vei avea comoară în ceruri; apoi vino de urmează Mie" (Luca 18,22).
Intr-adevar, pazirea dumnezeiestilor porunci care se cuprind in Legea lui Moise mantuieste pe cel care crede in Hristos si-l duce la viata cea vesnica. Insa poruncile din Legea lui Mosie nu pot sa-l inalte pe om la desavarsirea despre care invata Sfanta Evanghelie. Aceasta ne-o spune si Sfantul Apostol Pavel, cand zice: "In adevar, Legea, avand umbra bunurilor viitoare, iar nu insusi chipul lucrurilor, nu opaote niciodata - cu aceleasi jertfe, aduse neincetat in fiecare an - sa faca desavarsiti pe cei ce se apropie" (Evrei 10,1).
Inseamna deci ca alta este slava celor ce s-au mantuit si alta este slava sfintilor, care s-au invrednicit de desavarsirea evanghelica, pentru ca pazitorul poruncilor le-a fagaduti Domnul intrarea in viata cea vesnica, iar celor desavarsiti comoara in cer, adica slava cea dumnezeiasca care este in ceruri, dupa cum Domnul fagaduieste dregatorului, zicandu-iȘ Implineste poruncile Evangheliei: "si vei avea comoara in ceruri". Cei desavarsiti, adica sfintii, nu numai ca mostenesc viata cea vesnica ca si cei mantuiti prin pazirea poruncilor Legii lui Moise, ci dobandesc si vistieriile dumnezeiestii slave, dupa cum, in alt loc, a zis Mantuitorul nostru: "Eu am venit ca viata sa aiba, si din belsug sa aiba" (Ioan 10,10), adica, Eu am venit ca sfintii sa aiba nu numai viata cea vesnica asemenea celor mantuiti, ci mult mai mult: desfatarea cea bogata a dumnezeiestii slave. Treptele slavei si ale fericirii le-a aratat Insusi Domnul, zicand: "In casa Tatalui Meu multe locasuri sunt" (Ioan 14,2). Si, precum nu toti oamenii vad deopotriva lumina, ci unii mai mult, iar altii mai putin, dupa masura puterii ochilor lor, tot asa si dreptii nu toti dobandesc, deopotriva, slava lui Dumnezeu, ci unii mai multa, iar altii mai putina, dupa masura savarsirii faptelor bune. Din aceasta invatam ca fara pazirea poruncilor Legii nimeni nu paote sa se mantuiasca. mantuirea nu este conditioanta de desavarsirea evanghelica, ci numai de pazirea poruncilor dumnezeiesti. De vom pazi prouncile, ne mantuim, intrand in viata vesnica, iar de le vom calca, vom fi osanditi la chinurile vesnice. De ne vom ridica insa la desavarsirea evangheliac, ne vom face ucenici ai lui Iisus Hristos si sfinti, proslavindu-ne in ceruri, dupa cuvintele Lui: "Vei avea comoara in cer". Iata cum, prin putinele cuvinte, Domnul nostru a aratat cum putem ajunge la desavarsirea evanghelica, zicand: "Vinde toate cate ai si le imparte saracilor si vei avea comoara in ceruri; apoi vino de urmeaza Mie". Stiut este ca cei care au parasit lumea si au urmat lui Hristos si Evangheliei Lui, aceia sunt oamenii cei desavarsiti si sfinti.
"Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat" (Luca 18,23).
Nu este de mirare ca dregatorul bogat, vazand ca nu poate fi desavarsit, s-a intristat si a plecat fara sa mai graiasca ceva. "Duhul este osarduitor, dar trupul neputincios" (Matei 26,41), spune Domnul. Duhul tanarului voia desavarsirea si interba ce-i lipseste ca s-o implineasca si sa ajunga la inaltimea ei. Trupul insa se impotrivea. Avutiile cele mai multe ii tineau vointa legata. De aceea s-a dus intristat, pentur ca nu s-a supus sfatului ceresc al Invatatorului si nici nu s-a invrednicit harului care se da celor desavarsiti si sfinti.
"Și, văzându-l întristat, Iisus a zis: Cât de greu vor intra cei ce au averi în Împărăția lui Dumnezeu! Că mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăția lui Dumnezeu" (Luca 18,24-25).
Vazand Iisus ca dregatorul n-a primit invataturile care-l faceau desavarsit, ci s-a intristat, a incetat convorbirea cu el, graind mai cuprinzator despre mantuirea bogatilor. Ca sa arate cat de greu se mantuiesc bogatii, a dat pilda acului si a camilei. Intr-adevar, amre este osteneala si aproape cu neputinta ca sa se faca un ac cu urechi asa mari prin care sa poata trece camila, dar mult mai mare si cu multe nevointe este osteneala unui bogat, care traieste in desfatari, sa intre in Imparatia cerurilor, caci greu se desparte de poftele trupului, de lacomia pantecelui si a iubirii de bani. Cata tarie de suflet pentru un bogat, ca sa nu fie biruit de desertaciunea lumii care il impresoara totdeaua! Intr-adevar, acest lucru este cu neputinta fara ajutorul si sprijinul dumnezeiesc.
"Zis-au cei ce ascultau: Și cine poate să se mântuiască?" (Luca 18,26)
Cei ce au azuti acestae, s-au mirat si s-au spaimantat, fiindca priveau numai la puterikle omului si nu se gandeau la puterea harului Celui atotputernic. Daca ei erau saraci, iar vorbirea lui Iisus privea pe cei bogati, pentru ce au intrebat, zicand: "Si cine poate sa se mantuiasca?". Prin aceasta si-au aratat ingrijorarea lor de pastori sufletesti si purtarea lor de grija pentru mantuirea a toata lumea.
"Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputință la oameni, sunt cu putință la Dumnezeu" (Luca 18,27).
Ochiul cel dumnezeiesc al Domnului Iisus, care a privit la ucenicii Sai, si cuvintele Lui cele dumnezeiesti au dezlegat nedumerirea si au potolit ingrijorarea lor. Aceasta mantuire, care este cu neputinta puterii omului, zice Iisus, este cu putinta lui Dumnezeu Celui Atotputernic. Omul cel bogat ca si cel sarac, numai cu a sa putere, nu poate sa se mantuiasca; fiind insa povatuit si ajutorat de dreapta cea atotputernica al ui Dumnezeu, poate sa se mantuiasca. Tot asa si pe noi, calcatorii poruncilor Tale si saraci in fapte bune, ne ajuta, Doamne, cu dreapta Ta cea atotputernica, sa ne indreptam greselile noastre si sa ne mantuim sufletele noastre. Amin!