Frati crestini,
Scopul pildei din Evanghelia care s-a citit astazi este aratarea osandirii bogatilor iubitori de placeri si nemilostivi si rasplatirii cu slava a celor care, fiind in saracie si suferinte, n-au uitat pe Dumnezeu. cel care va asculta aceasta cereasca invatatura, cu credinta si cu evlavie, daca va fi bogat, se va face cumpatat si milostiv; iar daca va fi sarac si suferind, se va intari in sufletul sau si in nadejdea ajutorului si rasplatirii lui Dumnezeu. Pentru aceasta, sa ascultam cu evlavie pilda Sfintei Evanghelii.
"Zis-a Domnul: Era un om bogat care se imbraca in porfira si in vison, veselindu-se in toate zilele in chip stralucit" (Luca 16,19).
Bogatul acesta, care infatiseaza pe orice bogat iubitor de placeri si nemilostiv, se imbraca cu haine rosii de porfira si cu vison din panza de in de mare pret si se veselea in chip stralucit, nu numai uneori, ci in toate zilele. El traia in mare lux, cu multe cheltuieli, in multa indestulare, avand masa plina de multe feluri de mancaruri si de bauturi, cu muzicanti, cantari, jocuri si glume, asa cum fac numai bogatii iubitori de placeri si de slava, care isi pretuiesc pantecele lor mai mult decat pe Dumnezeu si asculta de placerile trupului lor mai mult decat de dreapta judecata.
"Iar un sarac, anume Lazăr, zacea inaintea portii lui, plin de bube, poftind sa se sature din cele ce cadeau de la masa bogatului; dar si cainii venind, lingeau bubele lui" (Luca 16, 20-21).
Oare, pentru ce nu s-a spus si numele bogatului? Pentru ca sa arate ca sunt nevrednice de pomenirea lui Dumnezeu numele oamenilor rai, cum era bogatul din pilda aceasta, si sunt vrednice de dumnezeiasca pomenire numele dreptilor, cum era saracul Lazar. Numele pacatosilor se pomenesc numai pe pamant si se scriu pe mormintele lor, iar numele dreptilor sunt cunoscute in ceruri, fiindca, dupa cum ne spune inteleptul Solomon: "Sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu si chinul nu se va atinge de ele" (Intelepciunea llui Solomon 3,1).
Lazar era sarac, atat de sarac ca dorea faramaturile care cadeau de la masa bogatului. Sarac, dar si lipsit, ca, neavand nici casa, nici acoperamant, zacea la poarta bogatului. sarac si bolnav, dar nu numai bolnav, ci si plin de rani si in nemiscare, incat cainii, venind, ii lingeau bubele lui. Dar, patimind atat de mult, niciodata n-a hulit, nici n-a invinuit dumnezeiasca Pronie, si nici n-a ocarat nemilostivirea bogatului, ci, asemenea lui Iov, suferea cu rabdare si cu barbatie. Iar bogatul, imbracat in porfira si in vison scump, cu mese desfatate, si in toate zilele veselindu-se, vazand la usa lui pe Lazar care patimea atat de cumplit, nu l-a bagat inauntru, in casa sa, nu i-a dat niciodata vesminte sau hrana, n-a luat in seama boala lui, si n-a alungat din curtea sa nici macar cainii, care ii lingeau bubele lui. Cea a urmat dupa toate acestea?
"Si a murit saracul si a fost dus de catre ingeri in sanul lui Avraam. A murit si bogatul si a fost inmormantat" (Luca 16,22).
A murit saracul, a murit si bogatul. Pe sarac l-au luat ingerii si l-au dus in sanul lui Avraam, iar pe bogat l-au ingropat. Dar ce este sanul lui Avraam? Sanul lui Avraam este plinatatea bunatatilor pregatite de Dumnezeu celor care Il iubesc pe El. Precum corabia, ajungand la liman, se linisteste de tulburarea valurilor marii, tot asa si dreptul, ajungand la locasurile Domnului, se odihneste de tulburarile si viforul vietii. Dumnezeiasca fericire se numeste san al lui Avraam si pentru ca jertfa de pe cruce a Domnului Iisus Hristos a deschis dreptilor usa catre ea; iar trupul Domnului Iisus s-a alcatuit din neamul lui Avraam, adica din Sfanta Fecioara Maria: "caci, intr-adevar, nu a luat firea ingerilor, ci samanta lui Avraam a luat" (Evrei 2,16), spune Apostolul Pavel. Dar, de ce s-a zis numai despre bogat ca l-au ingropat? S-a zis numai despre bogat ca l-au ingropat, fiindca dupa moarte sufletul bogatului s-a pogorat in iad, care este asemuit cu mormantul, ca un loc care este sub pamant si intunecos. Sufletul saracului insa nu s-a pogorat in iad, ci s-a suit de-a dreptul in sanul lui Avraam, adica la lumina cea vesnica si la dumnezeiasca fericire. Din cuvintele acestea invatam ca, dupa moarte, sufletele dreptilor le iau sfintii ingeri si le asaza in loc de odihna, ca pe cel al lui Lazar, iar sufletele pacatosilor se pogoara in iad, locul de chinuire, asa cum s-a pogorat sufletul bogatului. Dar sa stim ca nici sanul lui Avraam nu este slava dumnezeiasca cea mai desavarsita si nici iadul nu este chinul cel mai cumplit, caci numai dupa a doua venre a Domnului si dupa judecata a toata lumea si hotararea Dreptului Judecator, dreptii primesc fericirea dumnezeiasca cea desavarsita, iar pacatosii chinuirea cea vesnica, dupa ce Domnul slavei va zice dreptilor : "Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu, mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii" (Matei 25,34); iar pacatosilor "Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolului si ingerilor lui" (Matei 25,41). Dar sa auzim acum ce s-a intamplat cu bogatul dupa ingroparea lui.
"Si, in iad, ridicandu-si ochii, fiind in chinuri, el a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar in sanul lui. Si el, strigand, a zis: Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, caci ma chinuiesc in aceasta vapaie!" (Luca 16,23-24)
Bogatul, chinuindu-se in vapaile iadului, a ridicat ochii sai in sus si a vazut pe Avraam stand departe de el, iar pe Lazar in sanurile lui Avraam. Pe Avraam, il vede ca pe un barbat iubitor de straini, iar pe Lazar ca pe un sarac nemiluit de dansul, dar miluit destul de Avraam, pentru ca vederea amandurora sa-i inmulteasca si mai mult rusinea si chinul nemilostivirii inimii lui. Ce ne arata strigatele bogatului, rugaciunea disperata si setea lui? Ne arata chinul cel cumplit al celor osanditi pentru pacatele lor. Pentru aceasta el n-a cerut apa multa, ci numai o picatura, ca sa arate suferinta lui cea cumplita. Din aceasta aflam ca, chinul celor care sunt osanditi este cumplit si nemasurat. Mai aflam ca ei vad si cunosc pe cei drepti, nu numai pe cei cunoscuti, ci si pe cei necunoscuti. Vad, de asemenea, si pe cei nedreptatiti de dansii, insa de departe, fiindca sunt foarte departe pacatosii de desfatarea Imparatiei slavei vesnice. Despre aceasta ne spune si inteleptul Solomon graind: "Atunci cel drept va sta cu multa indrazneala inaintea celor care l-au prigonit si au dispretuit ostenelile sale. Iar ei, vazandu-l, se vor tulbura cu cumplita frica si se vor minuna de minunea mantuirii dreptului" (intelepciunea lui Solomon 5,1-2). Dar bogatul, dupa rugaciunile si strigatele vrednice de mila, a dobandit el, oare, acea mica mangaiere? Nu!
"Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ti aminte ca tu ai primit cele bune ale tale in viata ta, iar Lazar, asemenea, pe cele rele; si acum aici el se mangaie, iar tu te chinuiesti" (Luca 16,25).
Desi era nevrednic de acest fel de numire, din cauza asprimii inimii lui, Avraam l-a numit pe bogat fiu, ca sa arate ca si dupa moarte dragostea si mila sunt in sufletul dreptilor; ca dragostea niciodata nu cade. De aceea dreptii nu batjocoresc, nici nu urasc pe pacatosi, ci le pare rau de dansii si le este mila. Pentru aceasta Avraam i-a raspuns prin blande si mangaietoare cuvinte: "Fiule, adu-ti aminte ca tu ai primit cele bune ale tale in viata ta, iar Lazar, asemenea, pe cele rele; si acum aici el se mangaie, iar tu te chinuiesti". Acelasi lucru a invatat si Mantuitorul nostru, zicand: "Fericiti cei ce plang, ca aceia se vor mangaia" (Matei 5,4). "Vai voua, celor ce sunteti satui acum, ca veti flamanzi. Vai voua, celor ce astazi radeti, ca veti plange si va veti tangui" (Luca 6,25). Dar, oare, toti cei care isi iau bunatatile cele pamantesti in viata aceasta se vor chinui in viata cea vesnica, si toti cei care patimesc in aceasta lume se vor slavi in Imparatia cerurilor? Nu! Ci numai bogatii aceia se vor chinui, care, ca si bogatul acesta despre care vorbeste Evanghelia de astazi, nu vor da nimic saracilor din bunatatile cele date lor de Dumnezeu, ci le vor cheltui in desfatari si placeri. De asemenea, numai acei saraci si bolnavi se slavesc in ceruri care, ca si Lazar, cu rabdare in dragostea lor fata de Dumnezeu sufera saracia si boala. Dupa ce a aratat, prin aceste cuvinte, ca nu este dreapta cererea bogatului, Avraam a adaugat, zicand:
"Si, peste toate acestea, intre noi si voi s-a intarit prapastie mare, ca aceia care voiesc sa treaca de aici la voi sa nu poata, nici cei de acolo sa treaca la noi" (Luca 16,26).
Pe langa toate aceste motive, care impiedica implinirea cererii tale, o mare prapastie este asezata intre noi, care suntem in slava cea dumnezeiasca, si intre voi, care sunteti in chinurile iadului. Aceasta s-a facut, ca nici cei fericiti, chair daca ar vrea, sa nu poata trece spre locul celor osanditi, nici cei osanditi spre locul celor fericiti. Prin acest raspuns se intelege ca, din voia sa, nimeni nu poate sa treaca din locul cel de chin in locul fericirii. Dar, daca va vrea Dumnezeu, El poate face aceasta mutare, prin iertarea pacatelor, pana la ziua judecatii, facand vrednic Raiului pe cel nevrednic. Pana astazi, nici Fiul lui Dumnezeu nu s-a pogorat din cer sa judece viii si mortii; nici mortii n-au inviat; nici trupurile, cu care au factu faptele bune sau rautatile, nu s-au impreunat cu sufletele lor; nici Judecata nu s-a facut si nici hotararea nu s-a dat de Dreptul Judecator. Iar "Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridica pacatele lumii" (Ioan 1,29), se jertfeste in toate zilele pe altarele bisericilor crestinilor drept-credinciosi, pana la a doua venire a Sa. Deci aceasta Jertfa, care s-a adus pe Cruce si a impacat pe om cu Dumnezeu, aducandu-se de-a pururea, pana la sfarsitul veacurilor, pe altarele sfintelor biserici, indupleca pe Cel mult milostiv spre indurare si iertarea pacatelor celor adormiti. Cu aceasta credinta si nadejde, crestinii aduc rugaciunile si darurile lor pentru rudeniile si prietenii adormiti intru Domnul, iar sfanta Biserica a lui Hristos, urmand invataturile Sfintilor Apostoli, se roaga neincetat pentru toti crestinii drept-slavitori care au trecut la cele vesnice, aducand si Jertfa cea fara de sange, spre potolirea dumnezeiestii mânii asupra pacatosilor. Dupa ce a auzit raspunsul lui Avraam, bogatul s-a rugat din nou.
"Iar el a zis: Rogu-te, dar, parinte, sa-l trimiti in casa tatalui meu, caci am cinci frati, sa le spuna lor acestea, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin" (Luca 16,27-28).
Bogatului, care n-a avut mila de sufletul sau si n-a purtat grija de mantuirea sa, ii este mila acum si paorta grija de fratii sai. El il roaga pe Avraam sa-l invieze pe Lazar din morti si sa-l trimita in casa tatalui sau, ca sa spuna celor cinci frati ai sai cata osanda si chin aduce pacatul, cata fericire si slava aduce fapta cea buna. Atat de cumplit este chinul, incat el, cel nemilostiv, a putut sa se faca milostiv; el, cel nepurtator de grija, pentru sufletul sau, s-a facut purtator de grija pentru altii. Prin pilda aceasta sunt mustrati si cei care nu cred in dumnezeiestile Scripturi, ci vor minuni, dupa cum vom vedea mai departe:
"Si i-a zis Avraam: Au pe Moise si pe proroci; sa asculte de ei" (Luca 16,29).
Avraam ii raspunde ca nu este nevoie sa-l trimita pe Lazar in casa tatalui sau, fiindca tatal lui si fratii lui au cartile lui Moise si ale profetilor. Sa asculte invatatura lor, care ii povatuieste sa savarseasca fapte bune. Intr-adevar, prorocul Moise a grait despre milostivirea catre saraci, zicand : "Deschide mana ta fratelui tau, saracului tau si celui lipsit din pamantul tau" (Deuteronomul 15,11). Prorocii toti au propovaduit aceasta invatatura, dar mai cu seama prorocul Isaia, care, mustrand pe iudei, a zis: "Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel sarman, pe cel gol imbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine" (Isaia 58,7). Dupa raspunsul lui Avraam, bogatul a zis:
"Nu, parinte Avraame, ci, daca cineva dintre morti se va duce la ei, se vor pocai" (Luca 16,30).
Bogatul acesta, cand auzea cuvintele dumnezeiestii Scripturi, nu credea. De aceea, socotindu-i si pe fratii sai ca pe sine, zicea catre Avraam: Nu, parinte Avraame, nu vor asculta nici de cuvintele lui Moise si nici in invatatura prorocilor nu vor crede. Daca insa va invia cineva din morti si se va duce la dansii si va propovadui pocainta, atunci ei se vor intoarce de la pacatele lor.
"Si i-a zis Avraam: Daca nu asculta de Moise si de proroci, nu vor crede nici daca ar invia cineva din morti" (Luca 16,31).
Cel care nu crede in cuvintele dumnezeiestii Scripturi, chiar daca ar invia cineva din morti, el nu va crede. Acesta este raspunsul lui Avraam la a doua cerere a bogatului. El este intemeiat si dovedit, caci si Lazar, fratele Martei si Mariei, a inviat din morti, dar arhiereii n-au crezut si nici nu s-au pocait, ci s-au sfatuit sa omoare pe Lazar. "Si multe trupuri ale sfintilor adormiti s-au sculat" (Matei 27,52), in vremea patimilor mantuitoare ale lui Iisus Hristos, "si iesind din morminte, dupa invierea Lui, au intrat in cetatea sfanta si s-au aratat multora" (Matei 27,53). Insa iudeii n-au crezut si nici nu s-au pocait, ci prigoneau si omorau pe apostolii si ucenicii lui Iisus Hristos.Insusi Iisus Hristos a inviat din morti si S-a aratat pe Sine viu, dupa moartea Sa, timp de patruzeci de zile, vorbind despre Imparatia lui Dumnezeu. Dar arhiereii si batranii iudeilor n-au crezut si nici nu s-au pocait, ci, dand argintii multi soldatilor, au zis: "Spuneti ca ucenicii Lui, venind noaptea, L-au furat pe cand noi dormeam" (Matei 28,13). Iar daca si acum ar fi inviat vreunul dintre morti, cate nedumeriri, cate banuieli si cate indoieli n-ar fi starnit! Chiar dintre Sfintii Apostoli, cand L-au vazut prima data pe Iisus Hristos inviat, unii n-au crezut, altii s-au indoit, iar altora li se parea ca vad duh. In zadar deci se cere invierea mortilor, spre dovedirea celor ce trebuie crezute si spre indreptarea pacatosilor. Invatatura dumnezeiestilor Scripturi este mai adevarata decat marturia tuturor celor care ar fi inviat din morti, pentru ca ea este mai credincioasa decat insesi simturile noastre, precum a invatat cu multa intelepciune Sfantul Apostol Petru, care, desi a vazut toate minunile lui Iisus Hristos si Schimbarea lui la fata si a auzit glas din cer, zicand:
"Acesta este Fiul Meu cel iubit, intru Care am binevoit" (2 Petru 1,17), totusi, zicea : "Si acest glas noi l-am auzit pogorandu-se din cer pe cand eram cu Domnul in muntele cel sfant. Si avem cuvantul prorocesc mai intarit, la care bine faceti luand aminte ca la o faclie ce straluceste in loc intunecos, pana cand va straluci ziua si Luceafarul va rasari in inimile voastre. Aceasta stiind mai dinainte, ca nicio prorocie a Scripturii nu se talcuieste dupa socotinta fiecaruia; Pentru ca niciodata prorocia nu s-a facut din voia omului, ci oamenii cei sfinti ai lui Dumnezeu au grait purtati fiind de Duhul Sfant" (2 Petru 1, 18-21).
Amin!